Începând din acel an și până la sfârșitul vieții sale, survenit în noiembrie 1895, Alexandru Odobescu s-a dedicat, cu curaj și competență mereu sporită, examinării și descrierii pieselor din Tezaurul Cloșca cu puii de aur, a căutat în colecții din toată Europa piese asemănătoare, pe care le-a descris și le-a desenat, a studiat aproape tot ce s-a scris despre arta metalelor prețioase din antichitate până în vremea sa, a redactat studii din ce în ce mai documentate despre colecția care i-a marcat ultimii 34 de ani dein viață. Pentru a-si completa opera care, în final va deveni marea monografie Le Tresor de Petrossa, îi cere pictorului Henri Trenk să deseneze în culori toate piesele din tezaur, în mărime naturală. În 1865 în timpul unei vizite la Paris, arată desenele făcute de Trenk unor savanți interesați de descoperire și este invitat să prezinte, pe 1 și 8 decembrie din acel an, o conferință la Academia de inscripțiuni și „belle - litere”, redactată „din fuga condeiului”. Cinsprezece luni mai târziu, în martie 1867, Alexandru Odobescu se întoarce la Paris în calitate de Comisar General al Secției române din Expoziția Universală, ducând cu el Tezaurul de la Pietroasa Cloșca cu puii de aut, care stârnise deja un viu interes în rândul marilot savanți ai lumii, dar care nu fusese văzut „pe viu” de niciunul. Pregătind examinarea tezaurului în centrul pavilionului românesc, organizat de el, Odăbescu angajează mai întâi un bijutier / aurar din Paris, a cărui îndemânare și inteligență obligă la recunoștință, pentru restaurarea piselor cele mai grav stricate de Verusi, redându-le, pe cât a fost posibil, forma și aspectul inițial, reamplasamând unele din piesele desprinse, fără, să adauge nimic ce ar fi modificat aspectul originar. Apoi, cu ajutorul unui priceput lăcătuș parizan, execută, după desenul architectului Ambroise Baudry, o vitrină monumentală din cristal, protejată de un adevărat seif din fier forjat.În această vitrină, ferit de orice posibil atac, Tezaurul cloșca cu puii de aur a fost expus timp de șase luni, din mai până în noiembrie 1867 în Palatul Expoziției, bucurându-se de un mare interes din partea tuturor vizitatorilor. După Expoziția Universală de la Paris, la cererea direcției Muzeul South-Kensington din Londra, cu aprobarea Guvernului român, Cloșca cu puii de aur călătorește în Anglia, unde rămâne expusă încă șase luni, până în primăvara lui 1868, fiind văzută de o mulțime de vizitatori. În timpul șederii la Londra, muzeul gazdă fotografiază piesele din tezaur și editează un album, care devine foarte prețios după noua cruntă mutilare la care sunt supuse obiectele în timpul furtului din noiembrie / decembrie 1875. Totodată, direcția muzeului londonez executăcopii galvanoplastice după șase dintre piesele Cloștii, care pot fi încă admirate în vitrinele acelui muzeu. Readusă în țara în 1868, după un urât scandal de presă în care Odobescuera învinuit că a vândut tezaurul, Cloșca va fi expusă în muzeul Național de Antichități, reînființat în 1864 de Alexandru Ioan Cuza, unde rămâne până în 1872, când va călători la Expoziția Universală del a Viena. Revenit de la Viena, tezaurul este expus, în vitrina-seif construită la Paris, în Muzeul Național de Antichități, găzduit atunci în noul palat al Universității din București. Nici aici nu scapă de pericol. În noapte de 20 noiembrie / 2 decembrie 1875, cu concursul neglijent al paznicului muzeului care n-a închis în acea noapte vitrina-seif, tezaurul este furat de Gheorghe Pantazescu, fost seminarist, fiul unui preot din Titu, în vârstă de numai 21 de ani, dar condamnat deja de mai multe ori pentru furt. Acesta pătrunde în sala de expoziție spărgând tavanul sălii de deasupra, unde funcționa bibloteca Universității, coboară ăe frțnghie, sustrage piesele din vitrina care nu fusese coborâtă în seif, le ascundea în pantalonii legați ca șalvarii, urcă ăe aceeași frânghie în biblotecă, apoi părăsește clădirea fără să fie observat de nimeni. Incomodat de coșulețul dodegonal se descotorosește de el aruncându-l în zăpadă. A doua zi dimineață un profesor care venea la cursuri găsește coșulețul pe stradă și raportează consternat întâmplarea. Se dă alarma în tot Bucureștiul și, în urma unei percheziții la un bijutier rău famat, poliția descoperă colanul cu inscripție, din nefericire tăiat în patru inclusiv peste inscripție, jumătatea fără inscripție fiind topită și pierdută pentru totdeauna. Bijutierul mărturisește de unde are obiectul, poliția face două percheziții și găsește celelalte piese, complet distruse, ascunse de Pantezescu în cutia de rezonanță a pianului său. Hoțul este condamnat la șase ani închisoare, în mai 1876, și cu câteva luni înainte de a-și ispăși pedeapsa, este împușcat mortal de un gardian care l-a surprins în timă ce încerca, a câta oara? Să evadeze din închisoarea Cozia, unde era închis.